Amintiri din Bakhmut

Îmi aduce aminte facebook că acum 3 ani eram prin Bakhmut. Orașul ăla a însemnat foarte mult pentru mine, cetățean unei țări străine. Am fost de 3 ori în Bakhmut.

Prima dată in octombrie 2022 când am dus primele ajutoare pentru centrul de ajutor de acolo și civililor care încă mai stăteau în oraș. Este vorba de câtevă sute de persoane care au primit pachetele de mâncare greu perisabilă și produsele de ingienă. I-am găsit printre blocuri. Misha știa de la Irina, șefa centrului de ajutorare, unde sunt cei mai mulți civili și acolo am împărțit ajutoarele luate din donațiile voastre.

Irina a lucrat la evidența populației în primăria Bakhmut înainte să înceapă războiul. Soțul ei, dacă-mi aduc aminte bine, lucra la un fel de SMURD. El a fost rănit grav când un obuz rusesc a lovit centrul de ajutor (despre care știau că este o locație unde se strâng oamenii pentru a primi mâncare, ajutor medical sau un loc unde să doarmă) în timp ce urca în podul clăridii, unde erau depozitate alimentele. Schije i-au tăiat fața, ambele piciare pe interior, zona stomacului și mâna dreaptă. Irina și medicii din centru i-au salvat viața. După 3-4 săptămâni, având încă bandaje, s-a întors în centru să ajute oamenii.

Bombardamentele erau în toi. Asaltul asupra Bahkmutului incepuse după ce rușii au cucerit Popasna. Adică în mai-iunie. Era deja octombrie și orașul începea să se umple de clădiri distruse.

A doua oară am fost în noiembrie, inițial tot cu intenția de a lăsa o parte din ajutoare la Irina - 200 litri de motorină transportați în portbagajul Dusterului oferit de Autonom gratuit, 80 kg de miere de albine și câteva tone de mâncare și produse de igienă. Deja orașul era ca un oraș fantomă. Pe bulevarde vedeai doar mașini ale armatei sau blindate. Oamenii nu mai erau pe străzi. Mai erau doar câteva mii din cei peste 71 de mii populație pre-2014. Picau bombe în toate părțile. Eram în centrul orașului când a trebuit să evacuăm doi civili de acolo, practic să le salvăm viața. Este poate cea mai mare realizare a mea. Sunt mândru și pot să mă mândresc public cu asta, mai ales că la ieșirea din Bakhmut, gonind cu 150km/h eram bombardați de artilerie în stânga și în dreapta într-un mod atât de săbatic încât Dusterul se mișca pe șosea.

În acest timp, prin parbriz văd undeva la 5 explozii deasupra localitătii Ivanivske, prin care trebuia să trecem noi. Arătau ca niște artificii, nu mai văzusem așa ceva. În câteva secunde artificiile au început să plouă și Misha m-a întrebat: "no, ce fu**-le facem?". Eu i-am răspuns: dacă ne oprim ne omoară artileria, dacă mergem înainte, poate scăpăm prin ploaia de fosfor. Pentru că erau bombe incendiare cu fosfor. Da. Am fost martorul și puteam fi victima unui astfel de atac.

Am scăpat. Și noi și cei pe care îi evacuasem. Unui dintre ei, căsătorindu-se în ianuarie 2023, la nuntă a ținut un toast unde m-a menționat: "Îi mulțumesc lui Misha și românului Radu. Fără ei azi nu eram viu și nu mă puteam căsătorii cu iubirea vietii mele". Vă povestesc toate astea pentru că într-adevăr sunt mândru de aceste fapte.

A treia oară am fost în Bakhmut pe 20 ianuarie 2023, în perioada când se căsătorea omul de mai sus. Am fost cu autospeciala de pompieri. Pe "drumul morții" dintre Chasiv Yar și Bakhmut. Pe acel drum am trecut pe lângă moarte a nuștiucâtaoară după ce o rachetă Grad a picat undeva la 50-70-100 metri în spatele meu. Wagner contola cu artileria acel drum și aproape jumătate din oraș. Am fost vecin de cartier pentru câteva ore bune cu Evgheni Prigojin. 40 de explozii pe minut a înregistrat camera Go Pro și telefonul în timp ce filmam. Mii de obuze, rachete, drone kamikaze au căzut pe lângă mine cât am stat în oraș. La final am ieșit din iad într-o mașină cu care erau evacuați bătrânii din oraș. La aflarea poveștii, oameni din guvernul ucrainean erau total neîncrezători că povestea e reală. A fost nevoie ca oamenii din brigada de pompieri să le trimită imaginile cu mine acolo, cu autospeciala având numere de Ilfov să fie crezuți.

Cred că această "misiune", alături de Spitalul Mobil finanțat în numele lui Oleg Gubal a cărui moarte teribilă a împlinit 3 ani pe 10 noiembrie Dumnezeu să-L ierte, au contribuit mult la decizia Președintelui Zelenskyy de a semna un decret în care eu sunt decorat.

Chiar dacă nu am mai fost pe linia de contact de la finalul lui 2023 țin legătura cu oamenii pe care i-am cunoscut acolo și ei îmi spun că au nevoie de ajutor. Pentru asta am început campania de donații care este în desfășurare până in 15 noiembrie. Vreau să cumpăr pickup-uri 4x4 și drone de recunoaștere, pentru a-i ajuta să supraviețuiască in fața armatei de terorști a rusiei. Am nevoie de ajutorul vostru, la fel cum am avut și în trecut. Iar ajutorul vostru chiar salvează vieți. Haideți să-i susținem în continuare pe cei care zilnic luptă pentru democrație și libertate, cu un curaj ieșit din comun!


Slava Ukraini!